În documentele vremii, localitatea este mentionata sub urmatoarele denumiri: Ilva (1576-1577), Ilova (1601-1686), Illva (1687-1764), Illua (1723), Illoa (1735), Illova Mikio (1771), Ilva-mika sau în

ungureste Kis-Ilova (1808), Ilva-Mica, în ungureste Kis Ilva (1803).

În prezent se folosesc doar formele Ilva si Ilua. În timpul stapânirii maghiare, prin influenta administratiei si a comanduirii, localitatea era cunoscuta sub denumirea Kisilva.

Locuitorii satului se numesc ilvani, iloani sau iluani. Etimologia, este de parere N. Draganu, pare a fi de origine slavona: il=lut, lutoasa + sufixulova, ceea ce s-ar traduce prin Vale lutoasa. Trebuie

mentionat faptul ca toate localitatile dispuse de-a lungul vaii Ilva, poarta acest nume Ilva-Mica, Lesu Ilvei, Poiana Ilvei, Magura Ilvei, Ilva-Mare si Lunca-Ilvei.
Referitor la denumirea Ilva-Mica si Ilva-Mare este interesant de mentionat faptul ca Ilva-Mica este mai veche decât Ilva-Mare. În vreme ce Ilva-Mica este atestata documentar din 1552, denumirea Ilva-Mare

apare abia în 1751(1761?) sub forma Ilova Mari.

Exista si o legenda referitoare la întemeierea comunei (vezi Anexe), cunoscuta doar de batrânii satului, din care reiese ca vârsta comunei ar fi de cca 600 de ani. Deci anul înfiintarii comunei ar fi

cuprins între 1330-1338. Din legenda reiese ca vatra satului a fost initial pe pârâul Ili, apoi s-a mutat la confluenta Ilvei cu Somesul, în locul numit „Poiana“- azi Valeni.

Începuturile asezarii. Prima mentiune documentara.

Atestari ulterioare si denumirea asezarii.

Cursul superior al Somesului Mare, începând de la izvor si pâna la satul Mocod, a purtat din timpuri stravechi denumirea de Valea Rodnei („Vallis Rodnensis“) sau „Rodna Völgye“, în documentele unguresti.

Cele mai vechi documente istorice referitoare la tinut, adeveresc existenta unei singure populatii românesti, care din cele mai vechi timpuri alcatuiau un teritoriu autonom, „Districtus Rodnensis“ sau

„Districtus Vallis Rodnensis“ (din a doua jumatate a secolului al XV-lea).

Mai devreme (sec. XIII), tinutul primeste denumirea de Tara Nasaudului („Terra Naswod“). Pâna la 1241, centrul în jurul caruia gravitau satele de pe Somesul Mare, era cetatea Rodna. Anul 1241 marcheaza

prima aparitie în Transilvania a tatarilor. Cea mai prielnica cale de acces era pasul Rodnei. Cu toata rezistenta rodnenilor, tatarii ocupa cetatea si se napustesc în josul vaii Somesului si pe dealurile

din apropiere.

Dupa trecerea puhoiului tataresc, viata reintra în normal în valea Somesului. Regii maghiari încep sa-i trateze pe românii din valea Rodnei ca persoane având nevoie de ei pentru a putea face din Rodna un

punct însemnat de paza la hotarele nord-estice, atât de des amenintate. În 1264, regele maghiar Stefan cel Sfânt, daruieste tinutul Nasaudului comitatului Hazos, dupa care în 1453 regele Ladislau Posthumul

o daruieste lui Ioan Corvin, orasul Bistrita cu domeniul apartinator acestuia care consta din 20 de sate sasesti din împrejurime.

Dupa mai multe schimbari de proprietar, în 1472 Matei Corvin doneaza valea Rodnei orasului Bistrita, donatie asupra careia se revine în 1475, cu specificatia ca fiecare locuitor al vaii Rodnei se bucura de

toate drepturile, obiceiurile, gratiile si privilegiile de care se bucura orasul Bistrita si cetatenii lui.

Aceste prevederi nu au fost respectate, Tara Nasaudului pierzându-si autonomia, prin încorporarea teritoriului ei la orasul Bistrita.

Începând cu anul 1475, începe lupta continua a românilor din valea Rodnei împotriva exploatarii sistematice proiectate de magistratura Bistrita, o lupta purtata cu mijloace inegale, în care românii au fost

întotdeauna învinsi, si care a durat, cu o scurta întrerupere de stapânire moldoveneasca pâna la instituirea regimentului de graniceri în Tara Nasaudului.
În secolul al XVII-lea, locuitorii vaii Rodnei ajung sub stapânirea sasilor bistriteni, în situatia de iobagi. Ei lupta pe toate caile pentru recunoasterea situatiei înscrise în diploma lui Matei Corvin

din 1457. Ceea ce apasa greu pe românii someseni era zeciuiala pe toate produsele, prestari de lucru si robota. Situatia existenta în valea Rodnei era, adeseori de nenumarate miscari de trupe sau razboaie

ce se purtau în aceasta parte a Transilvaniei.

În 1704 începe rascoala antihabsburgica, condusa de Francisc Rakokzi II, rascoala a carei arie se întinde si în tinutul Bistritei. La 24 iunie 1704 Bistrita, asediata de curti. Pactul încheiat prevede ca

orasul cu districtul si cu Rodna, se pun la dispozitia lui Rakokzi. Locuitorii trebuiau sa furnizeze alimente si provizii pentru ambele tabere. Astfel in perioada 13 noiembrie-1 ianuarie 1708, satele

Rebrisoara, Rebra, Vararea, Feldru, Ilva, Sângeorz-Bai, Maieru si Rodna, au furnizat în magazia din Dumitra, pentru un singur regiment de cuiraseri (imperiali) 787 galeti de grâu, 2668 de ovaz, 272 maji de

carne si 200 de care de fân.

La câtiva ani dupa acest razboi are loc o mare ultima invazie a tatarilor (1717) care patrund din Moldova în Ardeal prin pasul Rodnei si valea Somesului.
În a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, continua lupta împotriva tendintelor de aservire totala a românilor someseni de catre satele sasesti bistritene. Rezistenta românilor a avut un epilog favorabil, ca

urmare a înfiintarii în 1762 a Regimentului II de granita Nasaudean.

În 1775 începe revolta propriu-zisa a districtului Nasaudean, revolta care îsi va gasi epilogul în formarea granitei în 1762. Satele românesti adreseaza plângeri contelui Gabriel Bethlem si Tablei Regesti

din Târgul-Mures. Se cere interventia contelui si a Mariei Teraza, pentru ca „sa se mentina în situatia noastra veche, adica în saracia noastra si în mosiile primite de la stramosii nostri si aceasta sa ni

le apere“. Aceasta petitie este semnata de fruntasii comunelor somesene. Din Ilva semneaza: Ion Vararean si Perte Gaci.

Toate interventiile românilor ramân fara rezultat, ceea ce duce la pregatirea unor actiuni mai eficiente, cum a fost revolta din Feldru, condusa de Stefan Cute Nimigeanul. La acesta au participat si

locuitori ai Ilvei  Petru Gaci, Ion Casota, Gavrila Plaies, Ion al lui Vasile cel Mare si Gavrila Sângeorzan. Motivul principal al acestor revolte a fost noul sistem de încasare al darilor si conditia de

iobagi impusa locuitorilor satelor românesti. La 15 februarie 1760 apare rezolutia în privinta litigiului dintre români si sasi. Punctele principale ale acestui act se refera la faptul ca valahii sunt

recunoscuti ca oameni liberi si nu ca iobagi.

Ilva-Mica a facut parte din Compania a VII-a, a Regimentului de infanterie. Sediul companiei era la Feldru, iar comandamentul era la Toressant. Ca urmare a insistentelor generalului Siskovici, la 9 ianuarie

1760, orasul Bistrita înmâneaza generalului actul de cedare a vaii Rodnei, dar problema delimitarii hotarelor dintre satele sasesti si cele românesti graniceresti, nu se va rezolva. Lupta granicerilor din

cele 5 sate somesene este o lupta pentru posedarea pamântului ce li se cuvenea de drept.

În timpul revolutiei din 1848-1849, conflictele de hotare continua. Astfel primarul Ilvei-Mici, Andron Vasile Sott ( poreclit Rosu), împreuna cu cosilierii sai si de comun acord cu satele Feldru si Nepos,

au dat foc într-o noapte edificiilor satesti de pe teritoriul lor. La Ilva au fost aprinse o moara si o cârciuma, ambele proprietatea sasilor din Iad (Livezile). În 22 iunie 1849, prin intrarea trupelor

rusesti în Ilva-Mica, începând batalia dintre rusi si revolutionarii maghiari, între Ilva si Feldru, în lunca Somesului numita Budin.

În anul 1906 s-a dat în folosinta calea ferata Ilva-Mica-Rodna Veche, iar în luna decembrie 1938 calea ferata Ilva-Mica-Vatra-Dornei. În anul 1907-1908 s-a dat în folosinta calea fabrica de cherestea.

În timpul primului razboi mondial au fost distruse gara C.F.R., fabrica de cherestea, precum si locuintele din apropiere. Din Ilva au fost chemati sub arme 60 de barbati, dintre care 42 au murit pe câmpul

de lupta.

În noiembrie 1918 s-a constituit în comuna garda nationala, formata din 11 cetateni si comandata de Buia Maxim. Efortul poporului român a fost încununat de marele act al Unirii Transilvaniei cu România,

semnat la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia. La acest mare eveniment participa din Ilva-Mica dascalul Damian Nechiti.

În amintirea eroilor cazuti în primul razboi mondial, în 1935 s-a ridicat în centrul comunei un monument din granit pe a carui placa de bronz se afla gravate cuvintele: „Eroilor neamului 1914-1919, „tara

recunoscatoare“.

În timpul crizei economice din 1929-1933 au loc numeroase conflicte de clasa îndreptate contra ofensivei capitalului si monopolurilor straine. Documentele vremii atesta numeroase greve ale muncitorilor

forestieri din valea Somesului, a Ilvelor, care lucrau în cadrul societatii „Regna“. Printre fabricile cuprinse de valul de greve s-a numarat si fabrica din Ilva-Mica, care a intrat în greva de la 11

aprilie 1933. Urmare a cresterii combativitatii muncitorilor de la fabrica de cherestea este si greva organizata în 1938, între 5 mai si 7 iunie cu avansuri neînsemnate. Printre organizatorii Grevei amintim

pe Istrate Stefan, Marica Macedon, Marica Dumitru, etc.

Dictatul de la Vena prin care României i se lua o parte din Ardealul de nord, stârnind un val de revolte care s-au manifestat sub diferite forme. Astfel, în ziua de 8 septembrie 1940, la Bistrita, în Piata

Unirii, s-au adunat 7000 de reprezentanti ai populatiei din judet, printre care si 17 cetateni din Ilva-Mica.

Evenimentele din decembrie 1989 n-au adus prea multe shimbari economice si sociale comunei, mai ales pentru ca localitatea nu era cooperativizata.